Floare Neagra

Aș putea scrie povești, întregi, despre tine și ai tăi...
Cum n-au știut să te asculte; vorbesc iarăși despre ei...
O floare neagră, ce răsare noaptea, căci ei ziua nu-i mai place...
Căci ei ziua nu mai tac, ci doar distrug, în jur, familii, case...

Ai fi-o poveste minunată, cu sfârșit de împărăteasă...
De-ar știi și ei să aprecieze, o mână sfântă, de mireasă...
Ai fi și lună, nu doar stele, nu doar urme prin deșert...
De-ar fi și ei aproape, aici, să-ți spună: "Te-ndrăgesc"...

Dar, fii și fără teamă, mai sunt și flori ascunse-n spini,
Ascunse acol', un' tu, copil în întuneric, nu le vezi...
Căci și alte-s prinse-n spini și speră, pe pământ, să se adune...
În jurul focului, să cânte ode, iară', cu tristeți și bucurie...



De ce am scris despre o Floare?
Nimeni n-a știut, și nu ar trebui să știe, dar piesa este despre o fată, care a murit de leucemie, acum câțiva ani.
Am cunoscut-o personal, am trăit alături de ea, lângă ea...
O chema Angela. Pentru ea am început să scriu astfel de poezii.
Sper ca unora să le scape aceste rânduri, dar și de le-ar găsi, oricum n-ar conta.
Au trecut, cu toate...
Să se scrie 10000 de cărți, tot n-ar putea aduce pe nimeni înapoi.
Ăștia suntem și asta știm să facem: să plângem pe alții, în timp ce alții ne plâng nouă de milă...
Nu știu la ce se gândea Ciprian, dar eu mă gândeam la cu totul altele.
În incipit, era de fapt o piesă pentru un album "solo", numit "Viață după moarte".
Ce-i drept, Ciprian a scris o poezie mai presus de cuvinte - încă nu s-au inventat cuvinte, în limba noastră, care să exprime ce simte și ce-a simțit el, pe-această piesă...
Dar, tot ce a rămas din toate, din toate aceste piese de pe NPMM, e, de fapt, o Floare Neagră...
Toate celelalte sunt doar petale aruncate-n vânt.

Încheiem acest album și-acest proiect, cu această ultimă Floare...
Pentru voi și ei, și ea...

La revedere.

A ta,
S.A.