O Zi Pe-al Nost' Pamant

Nu suntem îngeri... 

Când oamenii şi îngerii or să înţeleagă: că îngerii sunt îngeri, pe plaiurile lor cereşti, iar oamenii sunt oameni, pe plaiurile lor pământeşti, atunci or să se împace iar... Atunci, îngerii n-or să mai poftească carnea umană, iar oamenii n-or să mai poftească esenţa cerească, IAR ATUNCI O SĂ SE ÎNCEAPĂ SFÂRŞITUL RĂZBOIULUI dintre om şi divinitate şi entitate! Lăsaţi lucrurile cum au fost lăsate!
Comparăm adesea sufletele curate, sau foarte dragi, cu îngeri, dar v-aţi gândit că şi îngerii au greşit şi greşesc? Şi ei sunt pătaţi, şi ei au pierdut dragi, şi ei speră, şi ei plâng, DAR NU NE COMPARĂ CU EI NICIODATĂ. Lăsaţi-i să zboare... Lăsaţi-i mai sus... Nu v-a ajuns?


Am să încep să-mi revin...

Era un vis prea frumos. Am tăcut mereu, fără să le zic că mi-e dor de ei, fără să le mai zic câte se puteau zice... A fost o zi trăită, nicidecum pierdută! Am să fac atâtea! "Nu-i voi lăsa!", o voce iar imi zice. Nu se va sfârşi când vor ei, nici Ei, iar nici când vrem noi! Visul pe acest pământ a fost un vis prea adânc... A lăsat copii şi mame în mormânt... A trezit şi taţi şi fii, iar Tata a privit şi îi ştie, pe ai Lui copii. De câte ori se ascund, de câte ori apar, dispar, şi-i văd tot mai rar... A fost un vis frumos.
Bucurii ce ne-au legat, câte am sperat, noi, împreună pe aceast' a noastră cale. N-am să uit.
Scrisoarea? Am scris-o, lor, dar n-a contat. Iar acum iar am plecat...
Am vrut s-o ţin, să-i chem din nou... iar am căzut, iar stau, dar nu mă tem. Nici un gând. Mă uit doar pe pământ...


O altă zi.

Cântăm despre 'greutăţi'...

Şti ce ne-a zis odată? ("cea dintâi")

"[...] Dar bucuriile cui le laşi? Trăieşte pe baza bucuriilor şi nu te lăsa copleşit de greutăţile "vieţii"." ...


Bucuriile le putem trăi cu cei dragi sau ascunde doar pentru noi. Ne pot fi acceptate sau refuzate, să le împărţim cu ei. Dar greutăţile sunt ale noastre ale tuturor, n-am nevoie să cer voie la nimeni, să le împart cu oricine!

De fiecare dată când voi "smulge" o lacrimă, un suflet, un dor, o mână, o îmbrâţişare, n-am să cer voie pentru ele! Altfel, cum  ne-am mai putea ţine aproape? Ținându-ne cu mâinile de departe?




E dimineaţă.

Deşi n-am adormit, mă bucur, fiindcă sunt mai aproape de un nou răsărit. Deşi mă prefac că nu-l aştept, mă lasă copleşit. Sper doar, când o să mă trezesc din nou, să nu se fi schimbat locul unde am crescut şi i-am cunoscut. Ca într-un film al timpului. Să vin acasă, să nu mai fie acasă. Să-i văd din nou, să nu mai fie ei. Să rămânem, iar, pe drumuri...
Ar fi uşor să fie de la fumuri...
Dar azi nu am dormit...
Azi a fost zi.
Mă gândesc mereu la ei, sau Ei, cei pe care îi văd şi cei care acum ne văd...
În rest, viaţa mea-i a lor.
Le las acum în dar, un dor...

Poate ne întâlnim şi azi, pe-al nost' pământ.
Mă omoară acest gând...
Nu vă lăsaţi vise în mormânt!

E al Nost' Pământ!

Şi mai şti ceva?




Părerea ta ar conta, la fel de mult precum văd eu această imagine.

Cât timp mă mai aflu pe pământul ăsta...

...sunt atât de binecuvântat!

Al tău,
A.